Din cand in cand, mai rar decat mi-as dori, am ocazia sa abordez un gen de fotografie pe care-l iubesc : fotografia documentara de familie.

Intr-un univers vizual al retelelor sociale, dominat de “perfectiune”, cu imagini atent stilizate cand vine vorba de imaginea familiei, fotografia documentara este o Cenusareasa a genului, pentru ca … surpriza! arata oamenii asa cum sunt ei, fara mofturi, fara falsitate, cu o sinceritate dezarmanta. Nu este perfecta (cum nici noi nu suntem), dar este atat de plina de viata….

Petrecerile facute acasa sunt un haos – am facut si eu destule pentru baiatul meu, si stiu bine ce inseamna asta. Dar fotografie documentara de familie asta inseamna, si asta vrea sa pastreze peste ani, acele momente de interactiune sincera, cu rasete dar si suparari, cu agitatia pregatirilor si veselia copiilor. Este greu? Da. Este frumos? Maxim.

Am auzit atat de des replica “Ah, dar eu fac acasa, si casa mea nu-i cine stie ce… Cum sa fac poze acolo, ca nu ies frumoase?” Peste ani, ce credeti ca va aprecia copilul vostru? Decorul? Sau faptul ca era in bratele parintilor, bunicilor, ca isi va vedea casa cum era atunci, jucariile pe care le avea, cat de mic era si de cata dragoste avea parte?

Adam a facut 1 an. L-am serbat acasa, impreuna cu cei dragi. A ramas fara mot, ne-am delectat cu tort, s-a bucurat de cadouri. Va ramane cu fotografii din care va vedea, peste ani, asa cum a fost ziua aceea in familie. O sa rada la unele imagini, se va emotiona la altele. Nu am facut nici macar o fotografie de grup “clasica”. As fi vrut? Poate… Sau poate nu. Vorba lui George (tatal lui Adam) – ” Acestia suntem noi”.

Acestia sunt: Adam si ai lui: George, Mihaela, fratele lui, Sava. Nasii si gemenele lor haioase, si bunicii, si prietenii…

Va iubesc dragilor!

Adina

fotografie documentara de familiefotografie documentara de familie

fotografie documentara de familiefotografie documentara de familiefotografie documentara de familie fotografie documentara de familie

fotografie documentara de familie